Dacă vrei să obții o decorare spectaculoasă, unică, pe gustul tău, este extrem de important să ții cont de aspecte tehnice mai puțin cunoscute publicului larg, cum ar fi de exemplu finisarea corectă a peretelui înainte de aplicarea vopselei dorite. Acest pas este obligatoriu indiferent de stilul în care amenajezi sau de intensitatea culorilor alese.
Nu oricine știe că o decorare nereușită pleacă în 90% din cazuri, de la pregătirea superficială a stratului suport sau că această problemă nu poate fi rezolvată prin vopsire, nici dacă alegi doar produse de calitate.
În procesul de renovare, vopseaua premium sau premium plus, se mulează perfect pe stratul suport existent ceea ce scoate mai tare în evidență imperfecțiunile peretelui dacă acestea există. Una din proprietățile caracteristice produselor de top este că se întind omogen. Prin urmare un strat suport de proastă calitate conduce automat la un rezultat care evidențiază pete, umbre, zgârieturi, denivelări.
Nu trebuie să fii specialist ca să verifici dacă echipa ta de meseriași a făcut o treabă de calitate sau a dat rasol doar ca să termine mai repede, muncind mai puțin și mai prost cu gândul să dea vina pe calitatea îndoielnică a vopselelor dacă finalul iese rău.
În primul rând asigură-te că aplicatorii tăi dau minim două gleturi de încărcare pe stratul suport. Gletul trebuie aplicat cu atenție, iar după prima aplicare este necesar să aștepți, în funcție de umiditatea existentă, minim 24 de ore până când se usucă complet. Scopul gletului de încărcare este să diminueze denivelările existente pe perete, să ascundă defectele la îmbinări și să ofere planeitate.
Următorul pas obligatoriu în procesul de amenajare este aplicarea gletului de finisaj peste cele două straturi de glet de încărcare. Acest strat trebuie uniformizat. Se folosește un șmirghel de bună calitate (220 -240 granulație) pe peretele pe care s-au aplicat cele două gleturi de finisaj sub formă de pasta.
La finalul acestei acțiuni tu vei obține un perete cât mai neted – fără niciun fel de fisuri, scrijelituri, sau diferențe. Îți recomand să nu faci verificarea stratului suport doar la lumina disponibilă, ci să folosești un proiector puternic (400 W) pe care îl așezi razant pe suprafață pentru a nu-ți scăpa niciun detaliu.
Dacă în această fază totul este ok, meșterii pot trece la următorul pas și anume la vopsirea peretelui. În cazul în care observi încă denivelări sau crăpături acum este ultima șansă să fie remediate, înainte de a se aplica stratul de amorsă.
Primul strat este de amorsă, următoarele două straturi fiind de vopsea. A doua mână de vopsea dă rezistența în timp a nuanței și texturii pentru că doar așa ajungi la grosimea ideală a peliculei.
E bine să fii pregătit pentru cazul în care echipele de meseriași fac o treabă de mântuială, nu îți dau toate informațiile de care ai nevoie, îți explică aiurea sau deloc consecințele omiterii unor faze din acest proces, pentru că se grăbesc să termine și să îți ia banii.
De aceea ia în considerare câteva recomandări care te vor salva de situații neplăcute:
Clarifică de la început cu meseriașii oferta completă, pune totul pe hârtie, atât livrabilele cât și bugetele, plus etapele intermediare de evaluare a progreselor făcute pentru a evita discuțiile ulterioare. Oriunde ai rămas cu o înțelegere pe vorbe vei avea surprize neplăcute.
Nu te duce pe fenta lor că fac totul și că nu te doare capul lucrând cu ei, fii cât mai specific și notează toate detaliile. Fii conștient că pregătirea stratului suport reprezintă cam 50% din buget și orice economie făcută aici va afecta calitatea rezultatului final.
Nu uita că vopselele premium nu numai că nu ascund imperfecțiunile unei pregătiri superficiale, ba chiar le scot în evidență.
Apelează cu încredere la un specialist în finisaje, care îți aduce cu adevărat valoare la începutul lucrării, înainte ca echipa de meseriași să atace peretele. Doar așa te vei bucura de casa ta de vis, fără imperfecțiuni, defecte sau cusururi. Ia-ți de la începutul proiectului toate măsurile de siguranță și vei avea bugete și termene limită predictibile. Vei economisi astfel timp, bani, nervi și-ți vei maximiza șansele să obții rezultatul dorit.