“Un workshop creativ și interactiv
Alina Mușat Hr Club
Evenimentul a fost foarte bine organizat; toti din echipă au fost atenți, bine pregătiți, coordonați și amabili.
Am fost impresionată de cadrul creativ în care am avut ocazia să testez produse decorative sub îndrumarea specialiștilor. Am descoperit potențialul și versatilitatea materialelor de la Novacolor într-un mod practic.
Un mare plus a fost faptul că am exersat aplicarea vopselelor în timp real, imediat după ce am primit câteva noțiuni și s-a făcut o demonstrație. În acest fel, mi-am pus la treabă imaginația și îndemânarea, folosind tehnicile pe care le-am învățat. Am plecat acasă cu panourile realizate, creație proprie și cu planuri concrete pentru proiectul meu de amenajare.
Recomand cu încredere Color Smart și abia aștept să particip la un nou workshop- next level.
La Color Smart în grădină m-am simțit în elementul meu, ca acasă!
“Un workshop la care aș reveni oricând!
Alina PanduruEconomist - Coral DA Consulting
Mi-a plăcut foarte mult workshopul de la Color Smart.
Totul s-a desfășurat într-o atmosferă plăcută, relaxantă, timp în care am învățat tehnici de aplicare speciale pentru trei produse decorative, pe care le pot folosi și acasă. Membrii echipei au fost foarte atenți și implicați, mereu lângă noi pentru a ne ajuta.
Toți participanții au fost deschiși, ne-am susținut unii pe alții și ne-am felicitat pentru panourile realizate.
Nu știu când au trecut cele 4 ore petrecute alături de voi! A fost o experiență deosebită!










