Skip to main content

Color Smart Distribution este o companie românească, unic importator și distribuitor în România și Republica Moldova al brandurilor de vopseluri premium și premium plus Novacolor, Color Smart și Pittsburgh Paints.

Fondată în 2005, în urma unei investiții de 80.000 de euro din fonduri proprii de către antreprenoarea Cătălina Trupșor, Color Smart a ajuns astăzi la afaceri estimate de până la 4 milioane de euro.

Compania este în plină dezvoltare și, în ciuda pandemiei și a creșterilor prețurilor materialelor de construcții, își continuă planurile de investiții. Pentru 2022 a bugetat peste jumătate de milion de euro pentru extindere. În plus, compania alocă 3-5% din veniturile anuale pentru materiale de suport vânzare, iar o parte semnificativă din buget se duce și către organizarea cursurilor Academiei Novacolor, în cadrul căreia organizează cursuri pentru aplicatori de materiale decorative diferite.

Focusul principal al companiei pentru acest an este lansarea pe piața din Timișoara unde va deschide pe 16 iunie un nou showroom, situat pe strada Carol Davila, nr. 23 A.

Ulterior, Color Smart își propune și relocarea magazinului din Constanța și extinderea sistemului de distribuție cu showroom-uri dedicate în orașele unde nu este încă prezentă cu gamele de materiale premium și premium plus.

De asemenea, compania are în plan și creșterea vânzărilor spre depozitele de materiale de construcții cu o gamă de produse dedicată acestui canal de distribuție.

Extinderea companiei vine ca un pas firesc în evoluția sa, dar și ca urmare a cererii tot mai mari din piață. Industria de vopseluri a cunoscut o creștere organică de 5-7% anual, mai ales în ultimul timp când relația oamenilor cu spațiul în care locuiesc s-a schimbat. În perioada pandemiei, preocuparea românilor pentru spațiile în care trăiesc sau lucrează a fost mai accentuată decât înainte. Astfel, în ultimii doi ani solicitările clienților pentru produsele și serviciile premium oferite de Color Smart au continuat să crească mult peste media pieței, ajungând la 35-40% anual.

„Investițiile strategice derulate – extinderea rețelei de showroomuri proprii și partenere, întărirea sistemului de distribuție la nivel național, aducerea unor portofolii noi de produse, consolidarea relațiilor cu furnizorii externi, îmbunătățirea legăturilor cu comunitatea de specialiști, vizibilitatea mult mai mare în mediu online, dezvoltarea unei comunități interesate de amenajări excepționale, vor duce la creșterea business-ului”, consideră Cătălina Trupșor, fondatoarea Color Smart.

Planurile de dezvoltare ale companiei au demarat încă de la începutul anului, când Color Smart a adus în România, pentru prima dată, brandul de vopsele premium plus Pittsburgh Paints, lider mondial, membru al grupului PPG, care de aproape 140 de ani revoluționează segmentul amenajărilor interioare și exterioare prin vopsele de calitate, cu acoperire mare, extrem de simplu de aplicat.

Prin strategia de extindere, compania își propune să fie mai aproape de specialiștii și clienții care au nevoie de suport pe tot parcursul proiectelor. Acest lucru va contribui la îmbunătățirea serviciilor, a termenelor de livrare, dar și la crearea unor condiții optime pentru alegerea culorilor sau a texturilor necesare unei amenajări interioare de vis.

În prezent, Color Smart are locații proprii, în București, Constanța și din 16 iunie și în Timișoara, precum și o rețea formată din 12 distribuitori la nivel național: Cluj, Oradea, Craiova, Arad, Sibiu, Alba-Iulia, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Focșani, Bacău, Piatra Neamț, Brașov. De asemenea, compania este prezentă în 9 depozite de profil din țară.

Pentru 2022 compania și-a propus să acopere și alte zone importante ale țării precum Buzău, Galați-Brăila, Suceava- Botoșani, Iași, Hunedoara, Târgu-Jiu și Petroșani.

Compania este prezentă și în mediul online, cu două noi magazine virtuale.

În portofoliul Color Smart se regăsește o gamă largă de servicii ce pot fi achiziționate de către clienți, de la materiale și accesorii, la servicii de consultanță sau la proiecte la cheie realizate cu echipele sale de aplicatori.